Educație în domeniul Forex


Fluctuații ale tendinței și intervalului

Trendul există atâta timp cât prețurile mențin tendința de a crește și de a scădea în timp. Când trendul este în creștere, fiecare nivel următor de susținere și rezistență depășește nivelul anterior. În timpul trendului descendent, fiecare nivel următor al prețurilor scăzute și ridicate la susținere și rezistență este mai mic decât cel anterior. Variațiile în diapazonul de susținere și rezistență au loc aproximativ la aceleași niveluri.

Tactica operațiunilor de trend și a operațiunilor cu variații în diapazon este diferită. Pozițiile pe termen lung deschise în trendul ascendent și pozițiile pe termen scurt în cel descendent aduc profit pe durata existenței trendului. Dimpotrivă, atunci când variațiile au loc în diapazon, este necesar să se închidă la cel mai mic semn al inversării.

A doua diferență în strategia de acțiune în timpul trendurilor și variațiilor în diapazon se referă la atitudinea diferită față de tendințele de piață slabe și puternice. Aflat în trend, ar trebui să se țină de tendințele puternice, să cumpere în timpul trendului ascendent și să vândă când trendul scade. În timpul variațiilor din diapazon, este necesar să se urmeze direcții opuse, adică să se cumpere atunci când piața este slabă și să se vândă atunci când piața este puternică.

Cea mai dificilă sarcină a analizei tehnice este să se definească trendurile și variațiile în diapazon. Incertitudinea situației duce la erori inevitabile.

Profesioniștii ar trebui să fie pregătiți să închidă rapid pozițiile cu pierderi, fără a fi încăpățânați. Încercarea de a-și dovedi dreptatea pe piață poate costa prea mult.

Metodele și tehniciile

Nu există o metodă unică și magică de definire a trendurilor sau variațiilor în diapazon. De fapt, există o serie de strategii care ar trebui aplicate în combinație. În plus, atunci când se confirmă reciproc, servesc ca un factor suplimentar, care întărește fiabilitatea informațiilor. În cazul în care se contrazic reciproc, este mai bine să se abțină de la efectuarea operațiunilor pe piață.

1. Estimați cifrele alcătuite din prețurile mari și mici. Dacă în timpul susținerii și rezistenței, prețurile mari și mici formează un lanț în creștere, acestea indică un trend ascendent. Dacă secvența este în scădere, este un trend descendent.

2. Trageți linia trendului ascendent, conectând punctele importante recente ale prețurilor mici; și linia trendului descrescător, legând punctele importante recente ale prețurilor mari. Inclinația liniilor de trend recente arată trendul actual. Punctul semnificativ corespunzător celui mai mic sau celui mai mare preț, pentru diagrama pe o perioadă de cel puțin o săptămână, este luat în considerare pentru diagrama pe 24 de ore. Cu cât se analizează mai multe diagrame, cu atât mai multă experiență în definirea acestor puncte se obține. Analiza tehnică este o știință, precum și o artă.

3. Trasați o curbă corespunzătoare EMA de 13 zile. Direcția înclinării sale arată trendul. Dacă EMA nu are valori noi ale prețurilor mari și mici în decursul lunii, aceasta indică perioada de variații în diapazon.

4. Unele indicatori de piață ajută și la identificarea trendului - MACD, sistemul direcțional și alții. În stadiul incipient al unui trend, sistemul direcțional oferă rezultate bune. Indicatorul VHF (Filtrul Vertical Orizontal) este format special pentru a identifica momentul apariției trendului.

Comerț sau așteptare

Indiferent de metodele folosite, există întotdeauna o regulă de gestionare financiară. Suma egală cu diferența dintre suma la deschiderea poziției și la închiderea stop-loss-ului nu ar trebui să depășească 2% din fondurile dvs., indiferent cât de atractivă poate părea tranzacția.

Tactica gestionării financiare este diferită pentru trenduri și pentru variațiile din piață în cadrul diapazonului. Când există un trend, ar trebui să se deschidă poziții care implică sume destul de mici, cu toate că ar trebui să fie închise atunci când diferența dintre prețuri este mare. Când există variații în diapazon, se pot deschide poziții utilizând sume mai mari, dar să se închidă la cele mai mici schimbări.

În timpul tranzacțiilor cu variații în diapazon, este foarte important să se aleagă momentul corect pentru deschiderea tranzacției. În timp ce pentru poziționarea în lungul trendului, acest lucru nu are o semnificație atât de mare.

Profesioniștii preferă să facă tranzacții în timpul variațiilor în diapazon deoarece au mai multe posibilități de gestionare imediată a fondurilor lor, cu costuri indirecte mai mici (comisioane, pierderi rezultate din dif

erența dintre prețul de ofertă/cerere, etc.). Amatorii și cei care nu sunt strâns legați de platformele de tranzacționare ar trebui în mare parte să utilizeze trendurile.

Discrepanțele legate de diferitele baze de timp

Imaginea de ansamblu despre condițiile actuale de pe piață, obținute din diagramele care au fost trase pe baze de timp diferite, poate fi contradictorie.
Dacă există îndoieli cu privire la prezența și caracterul trendului în timpul analizei diagramei, ar trebui să se recurgă la diagramele cu perioada de bază mai mare. Acesta este principiul principal al sistemului de tranzacționare Triple Screen.
Unul dintre miturile răspândite este că succesul depinde de viteza de primire a informațiilor și de rapiditatea executării operațiunilor în sistemul de tranzacționare.

Articole recomandate

Imposibil de deschis poziția.

Pași de urmat de către clienții principalului broker InstaForex atunci când este imposibil să se deschidă o poziție (o comandă).

Care este suma minimă pentru o depunere?

Care este suma minimă pentru o depunere?

Alimentează-ți contul folosind oricare dintre metodele disponibile