Educație în domeniul Forex


Capitolul 17. Burse și indici bursieri

Chiar dacă această secțiune este dedicată educației Forex, vom atinge și subiecte despre burse și indici bursieri. La prima vedere, pare că acest capitol nu are legătură cu Forex, dar, de fapt, are. Ratele valutare sunt corelate cu indicii bursieri, prin urmare, astfel de indicatori pot reprezenta un instrument bun pentru analiza și prognozarea pieței valutare.

Înainte de a extinde subiectul despre principalele burse, să luăm în considerare participanții la bursă pentru a înțelege mai bine structura acestora. După cum s-a menționat în capitolul anterior, oamenii tranzacționează valori mobiliare pe piața de valori. Emitenții (companii și organizații) eliberează titluri de valoare pentru a atrage investiții în afacerile lor. Investitorii, care au fonduri disponibile, pun bani în acțiuni pentru a obține profit pe viitor. Brokerii sunt mediatori financiari autorizați. Aceștia ajută cumpărătorii și vânzătorii de valori mobiliare să se întâlnească pentru a finaliza tranzacții reciproc profitabile. Brokerii execută ordinele clienților în numele lor, preluând un comision pentru acest lucru. Există două locuri pentru tranzacționarea valorilor mobiliare: bursele de valori și sistemele de tranzacționare extrabursiere, care permit traderilor să lucreze prin intermediul platformelor electronice de tranzacționare. O companie specială, numită registru, ține evidența valorilor mobiliare ale emițătorului și ale deținătorilor acestora în prezent. Un portofoliu al unui investitor este înregistrat la depozitar. La fel ca în orice alt tip de afacere, există autorități guvernamentale de reglementare și control, agenții de consiliere și informații pe bursă.

Așadar, valorile mobiliare sunt tranzacționate la bursele de valori și la sistemele extrabursiere. Cele mai mari volume de tranzacții cu valori mobiliare sunt concentrate în următoarele locuri:

• NYSE (Bursa de Valori din New York)

• NASDAQ-AMEX (Asociația Națională a Ofertelor Automatizate de Dealeri de Valori Mobiliare și Bursa Americană de Valori)

• LSE (Bursa de Valori din Londra)

• TSE (Bursa de Valori din Tokyo)

• DB (Deutsche Boerse)

• SEHK (Bursa de valori Hong Kong)

Nu vom lua în considerare factorii care afectează ratele valorilor mobiliare pe termen lung, deoarece ar putea dura mult timp. Nu vom clasifica valorile mobiliare în funcție de industriile în care își defășoară activitatea emitenții lor. Există mai multe sectoare și fiecare dintre ele este atractiv pentru investitori în felul său. Când investiți în acțiuni ale oricărei companii din orice industrie, un lucru este întotdeauna același - cu cât câștigurile sunt mai mari, cu atât este mai mare riscul. Trebuie să știți că există o analiză cantitativă a înregistrărilor financiare (anuală, trimestrială) și o analiză calitativă a politicii de management a unei companii.

Să ne concentrăm asupra corelației dintre Forex și piața bursieră. Știm deja că rata valutară depinde în mod direct de climatul economic din țară. La rândul său, condițiile economice depind de mulți factori. Măsura generală a acestor factori este produsul intern brut sau PIB-ul. Există mai multe metode de estimare a PIB-ului. Aici trebuie să înțelegeți că cu cât este mai bună poziția financiară a unei companii din orice industrie (ceea ce înseamnă prețuri mai mari ale acțiunilor la bursă) și cu cât PIB-ul este mai mare, cu atât este mai stabilă rata valutară. Acest lucru înseamnă că, dacă acțiunile companiilor cheie cresc în valoare, moneda națională a acestei țări se apreciază.

Deci, următoarea întrebare este: cum putem judeca situația pieței unei anumite țări? În acest scop, au fost creați indicatori speciali, numiți indici bursieri. Fiecare bursă utilizează anumiți indici. Indicii bursieri sunt calculați pe baza prețului acțiunilor companiilor (într-un anumit raport) inclus în formula indicelui. În ciuda unui număr mare de indici bursieri, fiecare platformă de tranzacționare folosește cei mai importanți indici care reflectă condițiile economice ale unei țări. Cei mai populari indici bursieri sunt enumerați mai jos:

• DJIA (Dow Jones Industrial Average - Dow) din SUA;

• NASDAQ Composite (Asociația Națională a Ofertelor Automatizate de Dealeri de Valori Mobiliare) din SUA;

• S&P 500 (Standard and Poor’s 500 Index) din SUA;

• FTSE-100 (Financial Times Stock Exchange 100 Index) din Marea Britanie;

• DAX (Deutscher Aktienindex) din Germania;

• CAC 40 (Compagnie des Agent de Change 40 Index) din Franța;

• Nikkei 225 din Japonia;

• SMI (Swiss Market Index) din Elveția;

• RTSI (RTS Index) din Rusia.

Valoarea indicelui bursier depinde în mod direct de prețurile acțiunilor incluse în formula indicelui. Prin urmare, de exemplu, puterea indicelui DJIA este determinată de forța expansiunii economice a SUA. În caz contrar, atunci când indicele DJIA scade înseamnă că economia SUA încetinește.

Indicii bursieri au un impact asupra Forex. Cum pe Forex o monedă este cumpărată sau vândută pentru alta, ar trebui să studiați dinamica a doi indici bursieri pentru a înțelege modul în care indicii bursieri afectează rata valutară. De exemplu, pentru perechea USD/CHF, ar trebui să studiați istoricul indicilor DJIA și SMI. Dacă indicele DJIA crește ferm și indicele SMI scade brusc, atunci putem presupune că un astfel de comportament va influența inevitabil Forex, deci dolarul american va crește în valoare față de francul elvețian. Dacă ambii indici au o dinamică ascendentă, ar trebui să luați în considerare cu cât dinamica creșterii unui indice o depășește pe cea a celuilalt, dar nu veți putea prevedea cu siguranță comportamentul ratei valutare pe Forex.

În concluzie, ar trebui să spunem că prognozarea este un proces creativ. Puteți utiliza indicatorii bursieri pentru a prezice fluctuațiile cursului valutar pe Forex sau pentru a le neglija. Evident, decizia dumneavoastră va depinde de modul în care tranzacționați pe Forex. Indicii bursieri aplicați la modificările prognozate ale cursului valutar au sens doar pentru perspectivele pe termen mediu și lung. Mai mult decât atât, influența bursieră pe piața valutară are o anumită inerție și nu este instantanee. În unele cazuri, efectul invers apare atunci când ratele valutare au impact asupra prețurilor acțiunilor. Prin urmare, este important să înțelegem ce influență ocupă primul loc, iar acest lucru nu este întotdeauna o sarcină simplă. În cele din urmă, este alegerea dumnevoastră daca vreți să utilizați sau să ignorați informațiile din acest capitol. Dar trebuie să vă amintiți că procesele economice globale sunt corelate!

Articole recomandate

Probleme la depunere/retragere

Probleme la depunere/retragere

Care este suma minimă pentru o depunere?

Care este suma minimă pentru o depunere?

Alimentează-ți contul folosind oricare dintre metodele disponibile